Design a site like this with WordPress.com
Get started

Fata cu suflet de cerneală

  • Visul e doar o altă realitate în care ne iubim

    Mi-ai întins mâna. Nu ai spus nimic, doar mi-ai zâmbit. Ai știut că te voi urma. În spatele pleoapelor închise, suntem doar noi doi. Nu știu dacă era visul tău sau al meu. Uneori, chiar înainte să adorm, îți rostesc numele în șoaptă. Mi-ai spus că atunci când mi se face dor de tine, să-mi amintesc că ești doar la un vis distanță. Pare atât de simplu. Să te visez. Să mă visezi. Știu că oriunde ești, îmi auzi chemarea. Și eu o aud pe a ta. Să răspund chemării tale e cel mai firesc lucru. Când te iau de mână, obstacolele se transformă în posibilități. Îți amintești ultimul vis? Un zid ce părea de netrecut a apărut de nicăieri. Ce să caute un zid în visul nostru? Ne-am privit mirați și am făcut câțiva pași în față, dar duritatea zidului ne apăsa dureros pe piept. A fost ceva neașteptat. Ne-am speriat și nu am mai îndrăznit să înaintăm. Deși noi nu mai făcusem niciun pas, zidul era tot mai aproape de noi și atunci… ceva s-a întâmplat și am fost smulși din vis și aruncați cu brutalitate în realitatea asta în care pieptul încă ne doare, dar de prea mult dor. Acum am decis să înaintăm în ciuda durerii provocate de apropierea de zid. Te-am strâns mai tare de mână. Pe măsură ce ne apropiam de el, durerea din piept scădea în intensitate și am putut simți cum inimile nostre și-au sincronizat perfect bătăile. Mai aveam doar câțiva pași de făcut. Când am ajuns în fața zidului, ne-am lipit palmele de el și am închis ochii. Voiam să simțim din ce e făcut un zid care poate strivi vise. Sub atingerea noastră, începea să își piardă din duritate. Mici fisuri începeau să apară în locurile în care noi l-am atins. Am făcut câțiva pași în spate și…

    Advertisement

  • Dimineață de primăvară II

  • Nectar

    Floarea galbenă și-a pierdut rochia,
    În nectarul serii de primăvară
    Te simt

    Imagine de Igor Levitskiy de la Pixabay

  • Dimineață de primăvară I

  • Umbre

    Plouă cu umbre,
    Iar noi devenim amintiri ale unor suflete
    Ce s-au pierdut printre nori

    Imagine de Pete Linforth de la Pixabay

  • Praf de stele

    Ți-am scris cu praf de stele
    Pe scoarța singurului copac iubit de lună,
    Pe-ntâiul mugure de cireș sărutat de soare
    La intrarea în vis,
    Ți-am lăsat un poem
    Ți-am scris și îți voi scrie mereu,
    Până când voi fi praf de stele și eu

    Imagine de Firas Samir de la Pixabay

  • Acasă

    În unele nopți,
    Amintirile se trezesc la viață
    Le aud fiecare bătaie a inimii
    Și încep să număr
    Știu că la un moment dat,
    Bătăile inimii se opresc,
    Dar eu stau pe întuneric
    Și continui să număr
    Îmi simt sânii plini
    De laptele neputinței de a le fi salvat
    Și totul doare
    În unele nopți,
    Acasă
    E o altă versiune a iadului,
    Iar eu nu sunt eu,
    Ci doar o ființă plămădită
    Din coșmaruri și lacrimi

    Imagine de Peter H de la Pixabay

  • Copaci în floare, păpădii și alte bucurii

  • Poem crud

    M-au mușcat de picior poemele nescrise
    Și acum șchiopătez printre pagini albe și triste
    Mi-e versul sălbatic,
    Iar Muza, rebela,
    Îmbrăcată-n rochia din flori de cireș,
    Aleargă și râde
    Jucăm un fel de-a v-ați ascunselea
    Golit de orice urmă de inocență,
    Un joc în care eu o caut mereu,
    Chiar dacă, la fiecare pas,
    Poemele nescrise mușcă din mine
    Și doare

    Imagine de Stefan Keller de la Pixabay

  • Fragmente de primăvară

  • (Des)cântec de primăvară

    Dacă Muza a fugit de acasă, am fugit și eu 😅.